Să nu mai bocești atâta ca Meghan și Harry la Oprah și să pui mâna să identifici
Just fucking do it!
Țâțele sunt, la fel ca multe altele care au legătură cu imaginea femeilor, arătate mereu ca fiind sexy, iar o femeie fără sutien e provocatoare și incitantă. Țâțele sunt, cel puțin în media, mereu ferme și atrăgătoare, asociate exclusiv cu ideea de sexualitate. Well…
Ar fi fain dacă ar fi așa, nu? Doar că… realitatea e în cele mai multe cazuri diferită. Țâțele sunt deseori asimetrice, cu forme năstrușnice, uneori obosite, alteori umflate, la fel ca și, mă scuzați, koaiele. Unul mai lung, unul mai scurt, unul mai umflat, altul mai flasc, câte un fir de păr pe ici colo, nimic foarte glamourous. Când țâțele sunt umflate, din diverse motive, de obicei legate de ciclul menstrual, sarcină ori probleme hormonale, arată într-adevăr ceva mai aproape de cele văzute în media, doar ca sunt atât de inconfortabile de purtat, că preferi să te întorci la fleoșcăială decât să-ți duci ziua cu două baloane umplute cu pietre, care-ți apasă și pe suflet. Și c’mon, cine plm vrea să audă de ciclul menstrual, sarcină ori probleme hormonale? Mâna sus. Păi na, bummer, țâțele chiar au legătură cu toate monstruozitățile astea, chiar dacă imaginea lor se vinde ca și cum toate tipele din lume ar fi niște roboțici țâțoase, cu vârsta eternă de 20 de ani, fără nici una dintre problemele de mai sus. Apoi: sfârcurile nu-s cele mai ascultătoare din lume și nu, nu ies amândouă, în tandem, la iveală când li se ‘scoală’, mă scuzați x2. Iese unul, așa aiurea, că are chef, și-atunci bluza ta cu floricele, în lipsa sutienului, are o floricea punctată, după ce că are loc o bălăbăneală perpetuă sub ea.
Vroiam să zic, în special celor care se întreabă senini de ce purtăm sutien, că țâțele nu-s așa ușor de purtat la vedere, și ca explicație suplimentară celor înzestrați cu koaie – păi purtăm sutien cam din același motiv din care purtați voi chiloți, plus faptul că nu avem chef să ieșim în evidență tot timpul. Că nu-i așa, fie ele faine sau nu, țâțele se observă imediat și se judecă.
Și că, vizavi de ce zice poza asta, nu-i neapărat fain să-ți bălăngăne pe sub tricou, fie ele bidoane sau mere.
P.S. 1 – pt inocenți: silicoanele nu se bălăngăne. ‘If she moves and they don’t, it’s definitely implants.’ Nu mai știu de prin ce film e citatul.
Se spune că după mamoplastie (ridicarea sânilor) se pierde sensibilitatea din sfârcuri și cicatricile rămân vizibile. Deci nu e așa simplu să te bagi sub cuțit pentru a câștiga admirația vreunuia fără koaie ori pentru trei urmăritori în plus pe Instagram.
P.S. 2 – dacă ai 20 de ani și țâțe perfecte, să taci.
Sau stai. Nu, să nu taci, fii cât de gălăgioasă poți și folosește-le-n favoarea ta, ce dracu’. Ia-ți gagiul, examenul, contul de IG, funcția și viața în piept. Că ai doar o viață și două țâțe.
Bye.
M-am certat cu Radio Guerrilla de câteva ori deja. OK, nu cu întregul radio în sine, ci cu cei din tura de dimineață, care, în ciuda faptului că încurajează continuu ascultătorii să le scrie, blochează pe cine au chef, și-i și mai fac cu ou și cu oțet pe cei care au îndrăznit să-i critice.
Începutul a fost de ziua femeii acum vreo doi ani, când Dobrovolschi a perorat despre cât de fraiere-s femeile că vor drepturi egale (și aghiotanta Gilda a tăcut, ca de obicei). Atunci le-am trimis un mesaj lung, în care le-am spus ce cred despre abordarea lor învechită, despre cum radio-ul nu mai este unul revoluționar în idei așa cum se prezintă, că ar fi frumos să auzim și alte păreri în afara celor misogine, etc. Ideea este că m-au blocat și nu i-am mai ascultat timp de vreun an. Apoi am revenit, am început cu Nic, iar de când s-a mutat Gojira de la Tananana l-am ascultat și pe el. Și tot așa, am ajuns să plec urechea din nou la emisiunea de dimineață. Ca să constat că nu s-a schimbat deloc, ba din contră, lui Dobrovolschi i-a mai crescut un cap la balaur-ego. N-o să mai intru în detalii despre cum ne-am insultat reciproc și am ajuns să fiu blocată iar. O să întreb doar atât – asta e direcția în care radio-ul ăsta se duce, cea promovată de emisiunea de dimineață? Pentru că încep mi se-nchidă urechile ascultând, enumăr mai jos câteva din cele auzite.
În zona mititică a ameliorărilor, observ în ultima vreme că Dobrovolschi dă semne să înțeleagă cum e cu veganismul. Acum nu mai mult de doi ani, susțineai sus și tare că barbații adevărați nu sunt vegani. Mâine-poimâine o să înțelegi și conceptul de feminism, cine știe? Apropos de feminism, Dobrovolschi se laudă că a ‘desființat-o’ pe Mihaela Miroiu într-o emisiune, ceea ce m-a făcut să-mi pierd jumătate de oră ca să scriu postarea asta. Dobrovolschi. Pe Mihaela Miroiu. Click aici pentru cine nu știe cine este. Nu există un asemenea articol despre activitatea lui Dobrovolschi.
Revenind la întrebarea mea retorică, chiar asta e direcția în care o ia Guerrilla? Păcat, are niște emisiuni care merită să fie urmărite și niște inițiative faine. Și chiar demodatul Dobrovolschi ar putea fi entertaining într-o emisiune în care măcar un prezentator l-ar contrazice, unul, măcar un singur om care să nu preia absolut orice perorație de-a lui drept adevăr universal, doar pentru că omul a ajuns la niște convingeri personale mai convenționale. Nu suntem toți inflamați și lumea nu se împarte în ‘lefțoism’ și ceilalți. Nu mai dormiți în papuci, aghiotanții lui Dobrovolschi, sau e prea călduț locșorul la radio și salariul vostru de pătură de mijloc din București? Și nu, nu puteți rămâne ‘între voi’, atâta timp cât sunteți radio public. Asumați-vă măcar bruma de faimă pe care-o aveți și nu vă mai ascundeți în spatele mirării ăsteia căpiate ‘dar de ce ne ascultă?’ Uite-așa. Ca să mă mir de cât de înapoiați sunteți.
Bye.
Later edit: Între timp am încetat să mai ascult radio-ul overall, din două motive. Am mai puțin timp la dispoziție, deci nu-l mai irosesc pe ascultat chestii care-mi provoacă disconfort, și-apoi calitatea de conținut a altor posturi (nu neapărat românești, aștept sugestii pe segmentul ăsta).
Na, cică a venit săptămâna asta un tren cu două vagoane de români la Viena și mai vine unu’ cu 10 în curând. Nimic în neregulă cu asta, nu? Statul austriac a făcut o înțelegere cu cel român ca să permită accesul mai ușor al muncitorilor români acolo unde e nevoie de ei. În vremuri de coronavirus, economia austriacă merge mai departe, iar România are de oferit ceea ce Austriei îi lipsește – forța de muncă.
De ce vin românii încoace?
Pentru că austriecii nu muncesc pe câmp, în azilele de bătrâni, în construcții, ori în menaj. Ăsta este un fapt, vizibil în toate orașele de aici. Și analizând situația la recele din iernile austriece ale lui Thomas Bernhard, de ce ar face-o? Statul îi plătește mai mult dacă rămân în șomaj. Îhî, ai citit bine. În țara asta e mai avantajos să stai acasă decât să muncești pe salariul minim pe economie, sau mai rău, la negru. Bineînțeles că vei fi hărțuit de Arbeiterkammer cu telefoane, întâlniri și interviuri, dar dacă ai obrazul gros poți s-o duci ani de zile așa. Austriecii știu asta demult, ceilalți au nevoie de câțiva ani să se prindă. Apoi o huzuresc cu toții într-un part-time relaxat, în cel mai bun caz, ori un șomaj etern, în cel mai rău. Rezultatul evident e că n-are cine să mai țină mecanismul economic funcțional, cine să mai culeagă sparanghelul, să zugrăvească incintele, să zidească, să curețe, să livreze pachete și să se îngrijească de bătrâni.
De ce e-n regulă că vin românii încoace
Pentru că salvează situația, literalmente. Sunt super muncitori, fără să se plângă ca un cârnat obosit, de fiecare dată când se-arată vreun impediment sau li se pune vreun cârcel la gleznă. Apoi, care nație mai vorbește boabă de engleză fără să fi încheiat nici educația de bază? Am auzit de curând rezultatele unui studiu care spunea că austriecii își autoevaluează nivelul de engleză ca fiind mult superior cunoștințelor lor reale. În cazul românilor e valabil exact opusul, de multe ori își subestimează capacitățile lingvistice. Ideea e că românul o să-nvețe rapid și imposibila germană pentru o viață mai bună. O să accepte să locuiască și într-un apartament mic, întunecat și friguros. O să accepte salariul minim și-o să stea și peste program dacă trebuie. Numai avantaje pentru angajatorul austriac și bunul mers al serviciilor în țara asta.
De ce nu e-n regulă că vin românii încoace
Păi că uite de ce: nu știu să se comporte civilizat și contribuie la imaginea generală proastă pe care românii o au aici. Da, știu, nu toți. Dar mulți. Sunt gălăgioși, neciopliți, și nu fac niciun efort să se integreze, preferă enclavele, socializarea guralivă în fața blocului și neapărat bisericile ortodoxe. Adunările impromptu în cele mai năstrușnice locuri, gen mijlocul unei străzi aglomerate de cumpărături ca Mariahilferstraße, unde fumează și beau energizante ieftine sau orice fel de alcool, sunt parte din peisaj deja. Vorbitul în gura mare la telefon în metrou e la fel. Păi bă țărane, nu tre’ să te-audă toți c-ai pus o sută de euroi la ciorap, nici să vedem la mă-ta-n casă când vorbești cu ea pe Messenger pe video și fără căști, nici moaca buhăită și mahmură a lu’ tat-tu. Se cheamă intimitate, chestiuni personale, apel privat. Concepte nu foarte populare pentru mâncătorii noștri de mici și tobă.
De ce?
Nu știu, și nu fac analiză profundă aici, numa’ zic. Dar primul gând ce-mi trece prin minte e că așa suntem crescuți slash educați. Fără a înțelege diferența fundamentală între curaj și tupeu, a fi modest ori bleg, rezervat sau prost. Fără a aplica selecția în socializare, cantitatea e importantă, să ai cu cine ‘schimba o vorbă’, fie ea și-o flecăreală, e preferabilă solitudinii. Fără empatia atât de necesară atunci când se trăiește în colectiv, nu toată lumea e curioasă de muzica ta preferată ori poveștile tale din copilărie. Așa că, românule din vagon, deschide un ochi mai larg la ce se-ntâmplă-n jurul tău, o să vezi că respectul pentru țara gazdă nu-nseamnă că terfelești mândria ta de român. Dacă te străduiești puțin să respecți regulile comunității, o să vezi că n-ai decât de câștigat, pentru că țările astea au nevoie de tine. Give it up for Austro-Romania! Te las cu vorba ceea lui Kendrick Lamar, indiferent de câte clase ai, câte hectare de struguri ai cules, ori câți ani ai butonat la corporație…
Be humble, sit down
Be humble, bitch, sit down!
Foto: yo la picnic românesc în parc vienez. Sarmalele erau mai încolo.
To my knowledge, Goby fish are small fish with large heads and short memory.
My boss is a Goby fish.
He’s been telling me for a month now, Carmen, the changes we made to our software are very complicated for people with no experience! You need to really look into it, take your time, check them thoroughly. However, he saw my resumé and I have years of experience in working in IT companies.
Then we talked about our customers and he said to me: ‘Carmen, how is working with international customers? Speaking English, French and German, interacting with people in all these languages… What do you think, do you like it?’ I was more than surprised! He was there when I had my first interview with this company and I talked about my international experience. I’ve been working with international clients for 10 years now, in companies way larger than his.
Last week, after a conference call with some Eastern European clients, he told me that Romanian people are poor and uneducated. Maybe he’d forgotten that I was Romanian? I have a picture of my city on my desk, it specifically says ‘Timișoara, Romania’. And okay, let’s just agree that I’m poor, but I have a BA and an MA, so the uneducated part doesn’t really apply to me, or to other thousands of Romanians. My English is not academical, however, y’all can understand me and follow this article, right?
Yesterday he said – ‘Tcha, I would like to go to the mountains, relax… I would like a vacation! Maybe I can have some free time in the summer… ’ Nevertheless, he is the owner of the company, he can have holidays whenever he decides to have them. Not to mention he just got back from a mountain biking trip, so he looks fresh and rested.
Today, when he saw me at the office, he was very happy: ‘Carmen, do you want a coffee? Are you tired?’ (No, I’m poor and uneducated… I said to myself). ‘Yes, I’d like a coffee, with lactose-free milk, please’. ‘I know’ he said and winked, leaving me in awe. The guy remembered I’m lactose intolerant! Maybe there is hope in the world! Maybe I’ve misjudged him! He handed me the coffee with a smile, then leaned towards me and whispered: ‘Aye, Carmen? How is it to have free coffee, every morning? I bet offices in Romania don’t offer this!’ I sighed and thought they also offer fresh fruit in addition to coffee. I said: ‘It’s wonderful, I’ve been enjoying it for three years now’.
De când cu pandemia, toată lumea dă de știre că se plictisește acasă și mie mi-e o ciudă de mor. De ce? Eu vreau să mă plictisesc și nu merge deloc. Să-ți explic cum stă treaba.
În primul rând, am mult de lucru. Gârlă. O tonă. Lucrez cu un soi de event management software, și din martie încoace, de când cu pandemia, am trecut totul pe virtual și clienții ne vor tare, atât de mult, că am mai angajat și oameni în plus pe vânzări. Nu yo, șefii. În fine, ca să nu mă complic cu explicațiile, compania în care lucrez vinde un progrămel care te-ajută să-ți faci evenimentul pe online în loc de vreo sală plină de participanți și germeni cu coroane. Deci înțelegi de unde volumul de muncă mare în zilele astea.
În al doilea rând, am rafturi de cărți necitite. Numai cel de fantasy s-a îmbogățit recent cu vreo două volume Neil Gaiman și ultimul Naomi Novik. Apoi câștigătorii Nobelului de anul trecut, nu ești curios de Olga Tokarczuk deloc? Am reușit să citesc Rătăcitorii și-as vrea mai mult. Dar de Peter Handke? Pe dumnealui am ambiția să-l citesc în germană, deci am nevoie de extra-timp și pentru asta, nu e ca și cum m-am născut cu tot vocabularul limbilor străine-n cap. Apoi mi-am mai cumpărat și eu niște siropoșenii, scuzaț’, sorry not sorry, Sophie Kinsella și o biografie a lui Elon Musk. Și-aș putea să continui cu rafturile mult și bine, dar ghici ce, n-am timp! Serios acuma, plictisiților, nu credeți că e cazul să puneți mâna pe-o carte? Numa’ zic, nu dau cu paru’.
Da’ OK, să fiu fată faină și să exclud cititul. Am abonament la Netflix, Amazon Prime și Apple+. Voi știți câte seriale bune sunt pe platformele astea? Nu cred că știți, că nu v-ați plictisi în halul ăsta. Hai să zic numai câteva, și astea mai noi, nu le mai menționez pe cele vechi. Derry Girls, The Morning Show, After Life, Unorthodox, The Marvelous Mrs Maisel, The Patriot, Mr Robot, Transparent, să nu mai zic de cele sci-fi ca Altered Carbon, Nightflyers, Mars sau Star Trek Discovery. O să fiu și mai cool și n-o să menționez câte filme de văzut s-au făcut numai în ultimii ani, uite, o să zic numai de Parasite și Jojo Rabbit, hai că pe-astea toată lumea le știe deja, ți-ai dedicat patru ore din zilele tale plictisite să le vezi și-apoi câteva minuțele să meditezi asupra lor?
Nu-ți plac filmele, bun, dar muzica-ți place? Sau ești genul ăla de persoană cu deficit de atenție, care nu se poate concentra la muzică numai dacă face câte ceva între timp? Câtă muzică există pe Spotify și iTunes nu se poate asculta într-o viață. Ești mai pe comercial și fredonezi orice porcărie pe care mainstream-ul ți-o pune în heavy rotation? The Weeknd a scos album nou, iar varianta Deluxe îți dă 17 piese. Dacă-ți desfaci o bere și mai pui o piesă-două și pe repeat, uite, ai mai pierdut două ore din viață. O suni pe mă-ta și pe tat-tu pe Messenger și pac, s-a mai dus o seară. Ești mai profund și vrei ceva mai serios? Tool a scos album nou-nouț la sfârșitul anului trecut și sigur n-ai avut timp să-l asculți mai pe îndelete.
Înțeleg că n-ai chef de grădinărit, arta bonsailor, perfecționat o limbă străină, yoga sau tutoriale de make-up, dar oare știi tu cât de mare e netul? Orice interes ai avea, cât de obscur, și tot s-au scris pagini întregi de situri despre el și s-au făcut o grămadă de videos, așa că, prietene, nu prea ai nicio scuză cu plictisul ăsta. Așa că fă-ți o favoare și găsește-ți o ocupație, nu-mi mai fă în ciudă aici.
Îți găsești, nu-ți găsești, să ne recitim sănătoși, ceea ce îți doresc și ție, plictisitule.
Te pupă fratele tău direct de pe Austria, mi-am tras o sufragerie, bro’, de-am rupt fâșu’ la toț’, păcat că nu era de aur.
Maroon 5 e rock de la sat.
Travis Scott e rapper de la ajutoare.
Big Boi e partea jenantă din Outkast.
Have you ever dreamed of being born rich, become ridiculously famous for literally doing nothing, having no education whatsoever? Then Kylie’s your wannabe. Oh, and not to mention being beautiful, really, not to mention, because, you know, she’s definitely not born with it. So, rich, unskilled and uneducated. That’s about it.
OK, you’ll say she’s a billionaire because of her cosmetics line. Hey, we’re not ALL idiots here. I’m convinced she worked hard on choosing those colors, she busted her ass from 9 to 17 to choose the stupid names for the palettes, too, and then she visited the factories for like, 20 minutes, and she did photoshoots for the advertisement. Please. Some of us have common sense and did go to school. We know the difference between self-made billionaires and spoiled brats.
Speaking of school, the education that you could get by being born in such a wealthy family! The traveling, the exchange experience with foreign students, you could study sculpture in Rome, fashion design in Paris, classic poetry in Cambridge or contemporary art in Berlin! If you go more eclectic, you could take tango classes and dance the night away in Buenos Aires, do a workshop on web design in New York, become fluent in Spanish in Madrid and research Icelandic culture in Reykjavik! What does she do instead? She does some ‘house schooling’, then she gets knocked out at 20, by an unknown junkie rapper. Screw the studies, plunging directly into adulthood is the dream of the… well, do you want the truth, Kylie’s wannabes? The dream of the poorly educated. The entire human race agrees that childhood and student years are the most beautiful and desired periods in one’s life, provided that you have a healthy context, and that hurrying up into adulthood is in the majority of cases, a regretful decision.
I’m not going to talk about the beauty. It’s your choice (or your parent’s!) to go under the knife at 17 years old in order to sexualize your image and satisfy the most ridiculous demands made up by brands, society or the public, generally speaking. Unfortunately, Kylie’s the sad result of her superficial environment, who made her become a big-assed, pouted, single mother before she’s even legal of age. These are the role models of her world, rich, well-dressed and beautiful, with all costs. With no substance nor meaning, any talent or willingness to do any good in this world. Who cares, as long as twerking and clothes exist?
Poor me, you’ll say, I wish I were Kylie so bad that I spent 20 minutes on writing this article after I checked her Instagram account like the freak that I am. Well… not so accurate. I wish I had Kylie’s money (no, not necessarily the ones she made with the cosmetics line, the so-called billions, but the background she had, that would be enough, thank you very much). I can guarantee you I would put them to a better use. But yes, you are right in one matter: I’m way more miserable than Kylie, having to spend my 9 to 17h, 5 days per week, in a company which is not mine, putting my artistic wishes aside in order to gain the monthly wage. So what if I speak 4 languages fluently, spent 4 years in college and did an MA in Creative Writing? I failed and Kylie won. The cup of life, the cup of shit. (cupa de kkt goes to you, Kylie). And who’s to say I would really do something more useful if I’d had a Kardashian background? Maybe I would have 3 ugly kids by now, with loser writers. We’ll never know.
Here’s your prize, Kylie. Come to Romania, I’ll introduce you to some obscure rappers with Bugattis. You can twerk on manele and they will throw lei at you. They’re made of plastic, like you!
Ce-aș mai fuma o țigară!
Mi-e dor. De sentimentul acela că din momentul în care o aprind și până ajung la filtru, timpul îmi aparține în totalitate, e al meu cu mine, intim și ermetic ca interiorul unei cochilii; că sunt scuzată pentru reveria și minutele de süßes Nichtstun și că îmi primesc recompensa oricum, așa, pur și simplu, pentru că o merit fără să depun vreun efort în sensul ăsta. Viața e grea în orice fel, de ce atâta efort? Să luăm o binemeritată pauză, și încă una peste două ore!
Și totuși, nu mi-e dor de tusea măgărească din timpul nopților, ori de tusea gâlgâitoare de după câte o seară cu alcool, când invariabil se ducea și pachetul de țigări. Nici de tâmpeniile lichide pe care le beam doar ca să nu fumez pe sec ori cu apă, căci gustul respingător al țigării trebuia acoperit cu ceva: sucuri răsuflate, cafele grămadă și orice alcool de prin preajmă.
Ce bine că nu mai sunt fumătoare!
foto: ultima mea țigară, aprilie 2017
(nu chiar, e unsplash.com)
